De obicei, durează până te decizi să începi o psihoterapie. Fără să fi încercat vreodată asta, e dificil să ştii la ce să te aştepţi, nu? E greu să îţi dai seama exact ce înseamnă, dacă şi cum te-ar ajuta. Iar dacă ţi-ai luat totuşi inima în dinţi şi ai decis să teduci “la psiholog”, apare următoare întrebare: la cine merg?
Pot să îţi spun, ce fel de terapeut aş căuta eu.
Pregătire
În primul rând, o dată ce am decis să încep o psihoterapie, m-aş asigura că merg la cineva care…chiar este psihoterapeut. Practic, trebuie evident să aibă care are pregătirea necesară. Nu aş căuta neapărat pe cel mai “titrat”; studiile sunt importante, dar de la un punct încolo, nu sunt musai ceea ce fac un terapeut să fie mai bun. A fi terapeut este până la urmă o profesie vocaţională.
Cred că primul pacient al orcărui terapeut cinstit, este el însuşi! Astfel, la capitolul “pregătire necesară”, mi se pare esenţial şi ca terapeutul să fi avut o analiză personală (dezvoltare personală) temeinică. Asta înseamnă să fi trecut el însuşi printr-un proces terapeutic, ca să se cunoască cât mai bine şi să înveţe pe propria piele ce înseamnă introspecţia, confruntarea cu diversele probleme şi depăşirea lor.
Dedicare
Majoritatea terapeuţilor au şi alte activităţi profesionale în afara cabinetului, iar acest lucru poate fi benefic pentru ei şi implicit pentru ceea ce au de oferit ca terapeut. Aş evita totuşi pe cei care par a fi mai degrabă “vedete” sau “colecţionari de funcţii”.
Să fii terapeut este solicitant, trebuie să faci până la urmă loc fiecărui pacient în lumea ta internă, să stabileşti o relaţie cu el, chiar dacă întâlnirea durează doar una-două şedinţe de 45 de minute pe săptămână. Trebuie să ai o disponibilitate sufletească pentru ceilalţi. Asta presupune, pe de o parte să îţi faci suficient timp pentru tine, ca să îţi menţii propriul echilibru, pe de altă parte, să te asiguri că lucrul cu pacienţii este în topul priorităţilor.
Tipul de terapie
Aş căuta să văd dacă rezonez cu tipul te terapie pe care îl practică. Eu aş opta pentru o abordare non-directivă, care să imi permită să explorez propria fiinţă, să mă uit la mine cu mai multă atenţie, dincolo de iureşul vieţii cotidiene. Pe lângă “ce?” şi “cum”, vrea să înţeleg şi “de ce?”. Mă atrage în mod irezistibil să înţeleg forţele inconştientului care mă mână, cum se îmbină lucrurile, care este legătura între interior şi exterior. Mi s-ar potrivi o abordare în care să descopăr lucrurile în ritmul meu şi să las transformarea să se întâmple în mod organic. Nu aş accepta ca cineva sa îmi spună cine sunt si ce trebuie să fac.
De aceea am ales psihoterapia psihanalitică, care face parte din terapiile psihodinamice. Elementele principale care m-au atras, sunt cele pe care le-am enumerat mai sus. În acelaşi timp, se întâmplă integrez anumite elemente şi din alte tipuri de terapii, atâta timp cât le văd beneficiile.
Chimie
Ei, aici intrăm pe un tărâm foarte subiectiv. Aş fi atentă la ceea ce simt în legătură cu terapeutul ales. Dacă ar avea poză publică, aş spera să găsesc o figură plăcută, o expresie care îmi inspiră încredere. Aş căuta să văd şi dacă ceea ce scrie mă atinge în vreun fel.
Aş fi atentă cum mă simt în timpul primei şedinţe. Mi-aş da puţin timp să îmi fac o impresie, deoarece la prima întâlnire aş avea probabil ceva emoţii. E totuşi dificil să te afli în faţa unui necunoscut şi să vorbeşti despre tine- şi nu numai despre “cele bune”. Ba mai mult, să ai încredere că te va înţelege şi te va susţine în ceea ce ţi-ai propus, când ai venit la terapie.
Ar fi important să simt, că terapeutul meu este o persoană caldă şi empatică. Nu aş aprecia însă o familiaritate prea mare. Nu mă aştept să se poarte ca şi cum ne-am şti de o viaţă, să vorbească din prima la pertu- decât dacă nu cumva îi spun eu că prefer aşa, să folosească diverse apelative etc.
Onestitate şi Autenticitate
Mi-aş dori ca terapeutul meu să fie o persoană autentică, onestă. Dacă cu chimia, subiectivă aşa cum este, am găsit totuşi o soluţie, aici este parcă şi mai greu. Da, din nou ajută intuiţia, însă parcă nu destul. Şi atunci, cum aş putea să îmi dau seama- din timp eventual- dacă terapeutul meu este o persoană autentică? Nu este prea uşor de verificat, ar fi însă câteva tipologii pe care le-as evita:
Look! I’m perfect!
În general, aş avea reţineri să merg la un terapeut care vorbeşte (postează) prea mult despre el şi viaţa lui. Aş prefera să fie genul de om care se întoarce spre propria persoană mai mult cu gândul, pentru introspecţie, decât cu telefonul, pentru selfie-uri şi like-uri (şi ‘gratificare narcisică’). Nu de alta, dar aş vrea ca terapia să fie despre mine şi nevoile mele, nu ale sale. Desigur, cu toţii mai facem selfie-uri, dar contează anumite nuanţe cantitative şi calitative. Dacă în plus s-ar şi prezintă cumva ca fiind imaginea frumuseţii (fizice, sufleteşti etc.) şi a fericirii întruchipate, atunci chiar devin suspicioasă. De obiei, când ceva este prea frumos să fie adevărat, este probabil… pentru că, de fapt, chiar nu este cu totul adevărat.
Nu mă aştept să găsesc un om lipsit de probleme sau de minusuri. Cum altfel ar putea să se dezvolte mai departe? Cum altfel ar putea să mă înţeleagă? Mă aştept însă la un om care ştie în ceea ce îl priveşte, cu ce aspecte să se împace şi cu care să lucreze în continuare, care a învăţat cum să navigheze prin apele tulburi ale vieţii şi ale sinelui, găsind un echilibru.
Aşadar, nu caut pe cineva perfect, ci pe cineva suficient de bun. Nu întâmplător există în psihanaliză conceptul de “mamă suficient de bună”!
Guru
Poate în continuarea tipului de mai sus, ar fi cei care, dând sau nu viaţa lor drept exemplu, se prezintă ca deţinând cheia reuşitei pe toate planurile (cel al relaţiilor fericite, al succesului, al abundenţei etc.). Ştiu, ştiu! Este foarte seducătoare ideea, că ar exista cineva care să aibă toate răspunsurile şi care să ne poată rezolva toate problemele cu o reţetă simplă şi eficientă. Şi asta pentru totdeauna! Să nu spuneţi la nimeni, dar sunt momente în care şi eu visez la asta. Totuşi, trebuie să dau dovadă de luciditate. Nu aş vrea să merg la un terapeut pe care să îl idealizez, nu caut un guru căruia să ma predau cu totul pentru a mă modela sau chiar repara, ci pe cineva care să se fi confruntat şi el cu problemele muritorilor de rând. Vreau pe cineva, de la care pot spera că mă înţelege, că mă ajută să mă înţeleg la rândul meu şi cu sprijinul căruia să făuresc eu “cheile” potrivite pentru mine.
Poker face
Cadrul terapeutic implica o distanţă, e adevărat. Este benefic ca pacientul să nu ştie multe despre viaţa privată a terapeutului, astfel încât să fie liber să proiecteze în relaţia terapeutică propriile tipare. Cu toate astea, mi-aş dori să primesc indicii, verbale şi non verbale, că ceea ce zic a ajuns la persoana în faţa căreia mă deschid, că participă afectiv. Că nu are doar tehnică, ci şi vocaţie. Că ştie, dar şi simte. Că este dispus să îşi facă simţită prezenţa în terapie, să îmi spună dacă este cazul cum percepe ceea ce se întâmplă.
Desigur, lista de dorinţe ar putea continua…dar trebuie să fiu totuşi realistă. A…poate doar ceva simţ al umorului, dacă se poate. Cât să facă, dacă e cazul, trecerea prin suişurile şi coborâşurile terapiei mai lină.
Acestea ar fi cele mai importante criterii pentru mine. Tu cum ai vrea să fie psihoterapeutul tău?