Pentru multă lume termenul de psihoterapie psihodinamică sau de psihoterapie psihanalitică, poate suna străin sau pompos. Ea se referă la o serie de tratamente bazate pe concepte şi metode psihanalitice. Faţă de psihanaliza clasică, implică o frecvenţă mai redusă a şedinţelor şi poate avea o durată mai scurtă. Şedinţele au loc în general o dată sau de două ori pe săptămână.
Simplificând foarte mult, putem spune că la baza acestui tip de terapie stă ideea, că există o serie de procese mentale de care nu suntem conştienţi. Aceste lucruri din inconştientul nostru influenţează ceea ce trăim şi felul în care vedem lumea. Ele sunt modelate de experienţele avute şi se regăsesc în toate interacţiunile noastre, inclusiv în cea cu terapeutul. Psihoterapia psihodinamică explorează aspectele sinelui care nu sunt cunoscute pe deplin. Ea ne poate ajuta să avem acces la propriul inconştient şi să generăm schimbări benefice pentru noi.
Totuşi, cum se transpune asta, în ceea ce se întâmplă în cabinet? Ce anume se întâmplă într-o terapie, dincolo de dialogul între cei doi protagonişti, pacient şi psihoterapeut? Ce implică procesul terapeutic?
Pentru a oferi un răspuns la aceste întrebări am tradus partea introductivă a articolului “Eficacitatea Psihoterapiei Psihodinamice” (The Efficacy of Psychodynamic Psychotherapy). Acesta a fost scris de Dr. Jonathan Shedler, psiholog american, autor de talie internaţională, consultant, clinician şi profesor. În prima parte a lucrării, autorul sintetizează foarte elocvent trăsăturile distincte ale psihoterapiei psihanalitice.
Am considerat că acest material este scris simplu, la obiect, structurat, documentat. Astfel, nu îmi rămâne decât să îl redau ca atare:
“Manualele din facultăţi pun prea des semnul egalităţii între terapiile psihanalitice sau psihodinamice şi unele din cele mai inaccesibile speculaţii făcute de Sigmund Freud acum mai bine de un secol, prezentând rareori concepte psihodinamice de actualitate, aşa cum sunt înţelese şi puse în practică astăzi. Aceasta a contribuit la o lipsă de înţelegere cu privire la tratamentul psihodinamic. Astfel de prezentări, alături de portretizările caricaturizate din media au contribuit la o neînţelege răspândită cu privire la tratamentul psihodinamic. Pentru a a ajuta la disiparea posibilelor mituri şi a facilita o mai bună înţelegere a practicii psihodinamice, în această secţiune trec în revistă caracteristicile de bază ale tehnicii psihodinamice contemporane.
Blagys şi Hilsentroth (2000) au realizat o cercetare a bazei de date PsycLit pentru a identifica studiile empirice care compară procesul şi tehnica psihoterapiei psihodinamice bazate pe manual cu cele ale terapiei cognitiv comportamentale, bazată pe manual. Şapte caracteristici diferenţiază în mod fiabil terapia psihodinamică de alte terapii, aşa cum reiese din examinarea empirică a unor înregistrări cu şedinţe reale şi a transcrierilor lor.
-
Centrarea pe afecte şi exprimarea emoţiilor
Terapia psihodinamică încurajează explorarea şi discutarea întregii game de emoţii ale pacientului. Terapeutul îl ajută pe pacient să pună în cuvinte sentimente, inclusiv sentimente contradictorii, sentimente care sunt tulburătoare sau ameninţătoare şi sentimente pe care pacientul poate nu este iniţial capabil să le recunoască sau să le admită (acest lucru este în contrast cu atenţia cognitivă, în care accentul cade asupra gândurilor şi credinţelor; Blgys & Hilsenroth 2002; Burum & Goldfried, 2007). De asemenea, există recunoaşterea faptului că insight-ul intelectual, nu este acelaşi ca insight-ul emoţional, care rezonează la un nivel profund şi duce la schimbare (acesta este unul dintre motivele pentru care multe persoane inteligente şi cu inclinaţii psihologice pot explica motivele care stau la baza diferitelor lor dificultăţi, cu toate acestea, înţelegerea lor nu îi ajută să depăşească acele dificultăţi.)
-
Explorarea încercărilor de a evita gândurile şi sentimentele supărătoare
Oamenii fac, conştient sau nu, multe lucruri pentru a evita aspecte ale experienţei care sunt tulburătoare. Această evitare (în termeni teoretici, defensă sau rezistenţă) poate lua forme mai evidente, precum absentarea la şedinţe, întârzieri sau faptul de a fi evaziv. Poate de asemenea să ia forme subtile, greu de recunoscut în discursul social obişnuit, cum ar fi o subtilă schimbare a subiectului când apar anumite idei, punerea accentului pe aspectele neesenţiale ale unei experienţe, mai degrabă decât pe ceea ce este relevant din punct de vedre psihologic, preocuparea cu fapte şi evenimente şi exluderea afectului, concentrarea asupra evenimentelor externe mai degrabă decât asupra propriei contribuţii în modelarea lor şi aşa mai departe. Terapeuţii psihodinamici se concentrează activ asupra evitărilor şi asupra explorării lor.
-
Identificarea temelor şi tiparelor recurente
Terapeuţii psihodinamici lucrează pentru a identifica şi explora temele recurente şi tiparele în gândurile, emoţiile, concepţiile despre sine, relaţiile şi experienţele de viaţă ale pacienţilor. Uneori pacientul poate fi conştient de tipare recurente dureroase, dar să simtă că nu poate ieşi din ele (de ex. un bărbat care se trezeşte în mod repetat atras de partenere care sunt indisponibile emoţional; o femeie care se sabotează în mod regulat, când este pe cale să aibă succs). În alte cazuri, pacientul poate să nu fie conştient de tipare, până când terapeutul nu îl ajută să le recunoască şi înţeleagă.
-
Discutarea experienţei trecute (accentul asupra dezvoltării)
În legătură cu identificarea temelor recurente şi a tiparelor, este recunoaşterea faptului că experienţa trecutului, mai ales experienţele timpurii cu figurile de ataşament, afectează relaţia noastră cu prezentul şi felul în care îl percepem. Terapeuţii psihodinamici explorează experienţele timpurii, relaţia între trecut şi prezent şi felul în care trecutul are tendinţa să “continue să trăiască” în prezent. Nu se concentrează pe trecut de dragul acestuia, ci mai degrabă pe felul în care trecutul pune în lumină dificultăţi psihologice actuale. Scopul este să îl ajute pe pacient să se elibereze de legăturile experienţelor din trecut, pentru a trăi mai împlinit în prezent.
-
Concentrarea asupra relaţiilor interpersonale
Psihoterapia psihodinamică acordă o importanţă deosebită relaţiilor pacientului şi experienţei interpersonale (în termeni teoretici, relaţiile de obiect şi ataşamentul). Atât aspectele adaptative cât şi disfuncţionale ale personalităţii şi conceptului despre sine sunt făurite în contextul relaţiilor de ataşament, şi dificultăţile psihologice apar adesea când tiparele interpersonale interferează cu abilitatea unei persoane de face faţă nevoilor emoţionale.
-
Centrarea asupra relaţiei în cadrul terapiei
Relaţia între terapeut şi pacient este în sine o relaţie interpersonală importantă, una care poate deveni profund semnificativă şi încărcată emoţional. În măsura în care există teme repetitive în relaţiile unei persoane şi în modurile în care interacţionează, aceste teme au tendinţa să apară într-o formă sau alta în cadrul relaţiei terapeutice. De exemplu, o persoană susceptibilă să nu aibă încredere în ceilalţi, ar putea să îl privească pe terapeut cu suspiciune; o perosană care se luptă cu furia şi ostilitatea, se poate confrunta cu furie împotriva terapeutului şi aşa mai departe (acestea sunt exemple relativ simpliste; repetiţia temelor interpersonale în relaţia terapeutică este adesea mai complexă şi subtilă decât sugerează aceste exemple). Recurenţa temelor interpersonale în relaţia terapeutică, (în termeni teoretici transfer şi contratransfer) oferă o ocazie unică pentru a le explora şi a lucra cu ele in vivo. Scopul este o flexibilitate mai mare în relaţiile interpersonale şi o capacitate sporită de a veni în întâmpinarea nevoilor interpersonale.
-
Explorarea vieţii fantasmatice
Spre deosebire de alte terapii în care terapeutul poate structura activ sesiunile sau poate urma o agendă predeterminată, terapia psihodinamică încurajează pacienţii să vorbească liber despre orice le trece prin minte. Când pacienţii fac asta (şi majoritatea pacienţilor necesită ajutor considerabil din partea terapeutului înainte să poată vorbi cu adevărat liber), gândurile lor cutreieră firesc prin multe arii ale vieţii mentale, inclusiv dorinţe, temeri, fantezii, vise şi vise diurne (pe care în multe cazuri pacientul nu a mai încercat înainte să le pună în cuvinte). Tot acest material este o sursă bogată de informaţie despre felul în care o persoană se vede pe sine şi pe alţii, interpretează experienţa avută şi îi dă sens, evită aspecte ale experienţei trăite, sau interferează cu o capacitate latentă de a găsi o mai mare plăcere şi mai mult sens în viaţă.
Ultima propoziţie face referire la un scop mai amplu, care este implicit în toate celelalte: Scopurile terapiei psihodinamice, includ, dar se extind dincolo de atenuarea simptomelor. Un tratament de succes nu ar trebui doar să diminueze simptomele (i.e. să scapi de ceva), dar de asemenea să favorizeze prezenţa pozitivă a capacităţilor şi resurselor psihologice.”
Surse:
- Shedler, J. (2010). The efficacy of psychodynamic psychotherapy. American Psychologist, 65(2), 98–109. doi: 10.1037/a0018378
- Blagys, Matthew D., and Mark J. Hilsenroth. (2006), “Distinctive Features of Short-Term Psychodynamic-Interpersonal Psychotherapy: A Review of the Comparative Psychotherapy Process Literature.” Clinical Psychology: Science and Practice, vol. 7, no. 2, pp. 167–188., doi:10.1093/clipsy.7.2.167
- McLeod, Saul. (2017) “Psychodynamic Theory.” Psychodynamic Approach | Simply Psychology, Simply Psychology, 5 Feb. 2017, www.simplypsychology.org/psychodynamic.html.